miercuri, 29 aprilie 2009

Despre focus group

Doi strategi (eu şi Oana) şi întocmirea unui focus group în doar câteva zile. Pe româneşte, trebuia să adunăm 4 fete şi 4 băieţi între 18 şi 30 de ani, un loc unde să îi ducem, câteva sticle de suc, ceva de ronţăit, ceva cu care să filmăm şi o discuţie despre Dacia Sandero. Părea destul de ok până am inceput să înroşim telefoanele pentru a căuta lume. Duminică după-amiaza- toată lumea plecată sau dormind sau uitându-se pe pereţi, numai fără chef de a participa la întâlnirea noastră. Răbdarea începea să piară, ni se părea imposibil, deja, cel puţin eu, conformându-mă cu idea că sarcina va fi pierdută, cu o notă accentuată de pesimism (care de altfel mă caracterizează). Dar surpriză, pe ultima sută de metri am reuşit să facem rost de persoane, locul fiind în camera mea, simulând o masă rotundă, iar aparatul meu foto folosindu-l pe post de cameră. Cu puţine emoţii, focus group-ul a ieşit mai bine decât ne închipuiam, până la 00:00 reuşind să scriem şi raportul. Am răsuflat uşurate, nevenindu-ne să credem că am reuşit. Am învăţat faptul că atunci când ai voinţă pentru a realiza un lucru şi nu te laşi bătut până în ultima secundă, poţi avea surprinderea unei reuşite, deşi iniţial poate nu părea nimic realizabil. Experienţă plăcută, cu folos pentru proiect, dar şi pentru viaţa personală - asta înseamnă pentru mine focus group Dacia Sandero.

Semnat, Roxana (strategic planner)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu