joi, 14 mai 2009

Spune NU violenţei (fizice sau psihice)faţă de femei

Dacă tot am avut o problemă când am făcut scenariile, de ce să nu o dezbatem? Well, ţinând cont că suntem o echipă de 12 fete, exista o mare posibilitate să ne iasă o campanie misandrină pentru Sandero. Aşa că am modificat ici, colo, la scenarii şi am făcut rost de voci masculine pentru spoturi. Asta ca să mai echilibrăm un pic, că spotul viral este super-duper-misandrin.
Cum de mi-a venit mie să fac un scenariu cu umor negru în care o femeie serioasă şi arătoasă îşi omoară şeful? Păi după ce am observat că e un fel de molimă numită favoruri de birou cu şefu' pentru promovare, am zis că asta nu e bine. Adică nu suport decadenţa prfesională. În concluzie, nu trebuie să faci precum Curvette (adică să accepti abordarea mai puţin etică a superiorului). Se poate şi altfel. Poţi să spui nu, să-ţi dai demisia, etc.
Revenind la spotul nostru viral, ideea de la care a plecat e că femeia care se vrea independentă şi modernă nu trebuie să se ''chinuie'' pentru o mărire de salariu. Nu trebuie să facă ce nu vrea ca să-şi ia o maşină bună. În schimb, poate să-şi ucidă şeful pentru nerespectarea normelor deontologice.

Ce legătură poate să aibă videoclipul de mai jos? Păi, e destul de simplu. Fie că e vorba că bărbatul abuzează de funcţia sa, fie că abuzează de forţa fizică, tot acolo se ajunge. Adică la umilirea femeii şi chiar la punerea vieţii ei în pericol. Iar echipa Garaju' cu Roţi nu tolerează aşa ceva. Preferăm reinstaurarea matriarhatului. :D



Semnat, Oana (copywriter)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu